Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara (vestul României) informează cetăţenii că, în contextul sărbătoririi Zilei Naţionale a Republicii Serbia, la data de 15 februarie, se estimează o creştere a valorilor de trafic la frontiera româno-sârbă, în special în acest sfârşit de săptămână.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă presei, pentru prevenirea aglomerărilor şi asigurarea unui control operativ şi eficient, au fost dispuse următoarele măsuri: suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor; utilizarea echipamentelor mobile de verificare; adaptarea dispozitivului de control în funcţie de valorile de trafic; cooperarea permanentă cu autorităţile de frontieră din statul vecin pentru fluidizarea circulaţiei.
Se recomandă participanţilor la trafic să utilizeze toate punctele de trecere a frontierei deschise în regim internaţional şi să se informeze cu privire la timpii de aşteptare, pentru a evita eventualele întârzieri.