Partidul Democrat Modern din Moldova nu a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Comisia Electorală Centrală a respins în cadrul ședinței de vineri cererea formațiunii de înregistrare a listei de candidați la funcția de deputat, transmite IPN. În cadrul examinării dosarului, secretara CEC Dana Munteanu a precizat că, odată ce PDMM a fost exclus de Agenția Servicii publice de pe lista partidelor, formațiunea își pierde dreptul de a participa la scrutin.
Reprezentații Partidului Democrat Modern au anunțat că vor ataca în instanța de judecată refuzul CEC de a înregistra formațiune în cursa electorală.
Agenția Servicii Publice a anunțat că retrage temporar Partidul Democrat Modern din Moldova de pe lista actualizată a partidelor politice, prezentată Comisiei Electorale Centrale. În document se invocă existența unor informații privind „potențiale acțiuni subversive”.
Presa de la Chișinău a scris zile acestea că unii reprezentanți ai partidelor afiliate lui „Șor” trec pe lista Partidului Democrat Modern pentru a candida la funcția de deputat la alegerile parlamentare din 28 septembrie.