
În Germania au loc, duminică, alegeri parlamentare anticipate.
Cea mai populată și puternică economic țară din UE
Media internaționale scriu că e important pentru întregul continent cum va arăta Legislativul celei mai populate și puternice economic țări din Uniunea Europeană.
Toate sondajele privind intențiile de vot creditează cu prima şansă și cu circa 30% din sufragii blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul său tradiţional din Bavaria (sud), Uniunea Creştin-Socială (CSU).
Puțin peste 20 de procente ar primi Alternativa pentru Germania (AfD), formaţiune de dreapta radicală.
Pe poziţia a treia s-ar plasa Partidul Social-Democrat (SPD), al cancelarului în exerciţiu, Olaf Scholz, cu 15%.
Liberalii sunt chiar pe pragul electoral de 5 procente
Ecologiștii sunt cotați cu 13%, stânga radicală cu 8%, iar liberalii (FDP) sunt chiar pe pragul electoral de 5 procente.
Cel mai probabil, viitoarea coaliție guvernamentală îi va include pe consevatori și social-democrați, avându-i drept parteneri-juniori fie pe ecologiști, fie pe liberali.