ALEGERI PREZIDENȚIALE ÎN ROMÂNIA: Maia Sandu îl susține pe Nicușor Dan: „Vrem o Românie puternică și europeană”

ALEGERI PREZIDENȚIALE ÎN ROMÂNIA: Maia Sandu îl susține pe Nicușor Dan: „Vrem o Românie puternică și europeană”
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Candidații la funcția de președinte al României, George Simion și Nicușor Dan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îl susține pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale din România. Ea a declarat în cadrul podcastului realizat de Președinție că speră la o Românie europeană și puternică, care să rămână alături de Republica Moldova în parcursul nostru european, transmite IPN. „Ne dorim foarte mult să avem în continuare o relație foarte bună cu România. Eu personal îl voi susține pe Nicușor Dan”, a spus Maia Sandu. „Noi percepem acut riscurile, pentru că ne confruntăm cu ele de ceva timp și suntem într-o situație mai dificilă aici, în Republica Moldova. Cred că putem să ne mobilizăm mai mult la următoarele alegeri”, a adăugat Maia Sandu. În turul întâi șefa statului nu s-a exprimat în favoare niciunui candidat.

În cel de al doilea tur pentru funcția de președinte al României au ajuns candidatul AUR, George Simion, și primarul Bucureștiului Nicușor Dan. Cetățenii români din străinătate vor putea vota pe 16, 17 și 18 mai la secțiile de votare organizate în afara României, inclusiv la cele 64 de secții din Republica Moldova.

Timp citire: 1 min