Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, a anunțat câteva nume de viitori miniștri pentru echipa sa guvernamentală. Astfel, diplomatul Valeriu Chiveri, fost ambasador în Ucraina este propus pentru funcția de vicepremier pentru Reintegrarea teritorială a R. Moldova. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării ar urma să fie condus de Eugen Osmochescu, expert în elaborarea și implementarea politicilor și reformelor instituționale pentru creșterea competitivității economice. Andrian Gavriliță, economist cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, este propus pentru funcția de ministru al Finanțelor. Alexandru Munteanu a scris, într-o postare pe Facebook, că aceștia sunt profesioniști cu o vastă experiență în domeniile lor de activitate. Anterior, el a anunțat că pentru funcția de ministru al Justiției, îl propune pe actualul secretar general al MAI, Vladislav Cojuhari. Rectorul Universității de Medicină, Emil Ceban, ar urma să devină ministru al Sănătății, iar Cristian Jardan, fost consilier politic în Guvernul Recean, este propus ministru al Culturii.