
Ofițerii CNA au efectuat percheziții într-un nou dosar penal privind corupția electorală. O locuitoare a satului Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, este cercetată de CNA și procurori pentru corupere electorală, manifestată prin oferirea de bunuri în scopul determinării alegătorului de a-și exercita drepturile electorale în favoarea unui candidat la alegerile prezidențiale. Persoana urmează a fi audiată în calitate de bănuit și cercetată în stare de libertate.
Persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, cu sechestru pe bunurile personale. Totodată, persoanele care denunță faptele ilicite și cooperează cu organul de urmărire penală pot fi eliberate de răspundere penală sau contravențional. Centrul Național Anticorupție informează că, până pe data de 15 noiembrie 2024, a aplicat amenzi în valoare de peste 6 150 000 de lei pentru „coruperea electorală pasivă”. Persoanele care au primit bani în schimbul votului sunt amendate de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei, per caz.