Armata rusă a lovit, din nou, Ucraina în proximitatea frontierei fluviale cu România

Armata rusă a lovit, din nou, Ucraina în proximitatea frontierei fluviale cu România
© EPA/IGOR TKACHENKO   |   Oamenii trec pe lângă o stație maritimă avariată în urma unui atac cu drone în apropierea graniței cu România, în orașul Izmail, regiunea Odesa, sudul Ucrainei, 2 august 2023, în mijlocul invaziei rusești.

Forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de marţi, 15 iulie, spre miercuri, 16 iulie, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina (zona localităţilor Ismail şi Chilia), în proximitatea frontierei fluviale cu România – anunță Ministerului Apărării Naţionale (MapN) de la București.

Potrivit sursei, sistemele de supraveghere radar ale ministerului au monitorizat ţintele aeriene care au evoluat în spaţiul aerian ucrainean, în intervalul orar 00.00-02.00.

Totodată, au fost alertate aeronavele F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, de la Baza 86 Aeriană Borcea, pentru a interveni.


Deoarece nu a existat pericolul unor eventuale pătrunderi neautorizate ale ţintelor monitorizate în spaţiul aerian naţional al României, Centrul Naţional Militar de Comandă nu a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei în zona de graniţă din nordul judeţului Tulcea şi nu au fost transmise mesaje RO-Alert.

De asemenea, aeronavele F-16 nu s-au ridicat de la sol.

Forţele MApN monitorizează permanent situaţia din zona frontierei fluviale cu Ucraina, iar structurile aliate sunt informate în timp real cu privire la evoluţiile de la graniţa fluvială şi maritimă a României.

Timp citire: 1 min