„Astfel de atacuri sunt complet inacceptabile. Lucrătorii umanitari sunt protejați de dreptul internațional umanitar și nu ar trebui să fie niciodată atacați” - a declarat coordonatorul ONU pentru ajutor umanitar în Ucraina, Matthias Schmale, într-un comunicat citat de agențiile internaționale de presă.
Atacul, care a țintit un convoi de patru camioane, a avut loc în așezarea Bilozerka, situată la câțiva kilometri de râul Nipru, ce marchează linia frontului în acest sector.
Trupele ruse ocupă partea din regiunea Herson la est de Nipru, iar schimburi de focuri între cele două părți au loc aproape zilnic.
Potrivit guvernatorului ucrainean al regiunii, Oleksandr Prokudin, armata rusă a atacat în mod deliberat cu drone și artilerie covoiul, ale cărui camioane erau identificabile cu însemnele Națiunilor Unite.
O fotografie distribuită de Prokudin pe rețeauaTelegram arată un camion avariat, cu inscripția PAM (Programul Alimentar Mondial, o agenție a ONU), din care se ridică un fum negru gros, la marginea unui câmp.
„Este un miracol că nimeni nu a fost rănit” - a comentat guvernatorul, menționând că, dintre cele patru vehicule, unul a fost distrus de incendiu, iar altul a fost grav avariat.
„Câteva tone” de ajutoare umanitare erau destinate civililor ucraineni - a precizat el, acuzând Rusia de „terorism”.
Convoiul transporta un lot de 800 de colete individuale, „care conțineau articole esențiale pentru vârstnici, femei și fete” - a explicat un oficial de rang înalt din cadrul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Jacqueline Mahon, contactată de mass-media occidentale.
„Regiunea are o proporție foarte mare de persoane în vârstă, multe dintre ele neputând să se deplaseze din cauza dronelor și a bombardamentelor și depinzând de ajutorul umanitar pentru a supraviețui” - a declarat ea.
Pe rețeaua X, ministrul ucrainean de externe, Andriy Sybiga, a denunțat „o altă încălcare brutală a dreptului internațional” de către Rusia, care demonstrează „lipsa totală de respect” față de viețile civililor.