Atac aerian rus asupra orașului Krivoi Rog, cel puțin doi morți și şapte răniți / UPDATE

Atac aerian rus asupra orașului Krivoi Rog, cel puțin doi morți și şapte răniți / UPDATE
© EPA-EFE/SERVICIUL UCRAINEAN DE URGENȚĂ DE STAT   |   O fotografie pusă la dispoziție de Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei arată salvatorii care lucrează la locul unde o rachetă rusă a lovit un hotel cu cinci etaje din Krivoi Rog, Ucraina, 5 martie 2025. Cel puțin două persoane au murit și alte șapte au fost rănite, potrivit Serviciului de Stat de Urgență.

UPDATE: Numărul victimelor în urma atacului care a despicat practic clădirea a crescut la patru morţi şi peste 30 de răniţi, potrivit autorităţilor locale. În afar hotelului, au mai fost avariate alte 14 imobile rezidenţiale, un oficiu poştal şi mai multe magazine.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Un tir cu o rachetă rusească asupra unui hotel din orașul Krivoi Rog, în centrul Ucrainei, a ucis cel puțin două persoane miercuri și a rănit alte șapte, potrivit autorităților locale. „O rachetă rusească a lovit un hotel cu cinci etaje și a izbucnit un incendiu”, au indicat serviciile ucrainene pentru situații de urgență pe Telegram. „Două persoane au fost ucise, șapte rănite, 14 salvate”, a adăugat sursa.

„Lovitură directă asupra unui sit civil. A izbucnit un incendiu. Primii răniți sunt deja în spital în sala de operație, sunt grav răniți. Poate sunt oameni sub dărâmături”, a scris pe Telegram și Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare din Krivoi Rog. Serviciul ucrainean pentru situații de urgență a publicat pe Telegram fotografii care arată o clădire cu acoperișul distrus și ferestre sparte.

Orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski, Krivoi Rog a fost atacat în mod repetat de armata rusă. Aproximativ 600.000 de persoane locuiau acolo înainte de începerea invaziei ruse în februarie 2022. În ianuarie, patru persoane au fost ucise acolo într-un bombardament în timpul zilei, iar în decembrie, o lovitură a făcut un mort și 14 răniți. Orașul se află la aproximativ 80 de kilometri de linia frontului.

Timp citire: 1 min