Au fost repatriate osemintele ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica

Un soldat român sărută hainele unui preot ortodox în timpul unei ceremonii religioase, în fața Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Iași, la aproximativ 400 km nord de București, joi, 14 octombrie 1999.
© EPA-PHOTO/EPA/ROBERT GHEMENT   |   Un soldat român sărută hainele unui preot ortodox în timpul unei ceremonii religioase, în fața Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Iași, la aproximativ 400 km nord de București, joi, 14 octombrie 1999.

Osemintele ultimului domnitor al principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, au fost aduse la Bucureşti, fiind repatriate din Franţa, unde acesta a murit în exil la jumătatea secolului al XIX-lea – anunţă, sâmbătă, mass-media române.

Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului se află acum la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Duminică, acestea vor fi depuse în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, la iniţiativa preşedintelui Nicuşor Dan, într-un gest de omagiu naţional.

În continuare, ceremoniile, care includ onoruri militare şi momente de reculegere, vor avea loc la Focşani şi apoi la Iaşi, unde domnitorul va fi reînhumat.

Domn al Moldovei între anii 1849 şi 1856, Grigore Alexandru Ghica e descris de istorici una dintre cele mai vizionare figuri ale secolului XIX.

A fost un militant unionist, a deschis calea Unirii Principatelor Române, în 1859, şi a promovat valori esenţiale pentru societatea modernă: libertate, justiţie socială, demnitate.

A susţinut reforme curajoase, de la dezrobirea romilor şi abolirea cenzurii la dezvoltarea serviciilor publice şi introducerea unui model de guvernare inspirat de marile democraţii europene.

A deschis prima maternitate din Moldova din propria avere.

Repatrierea sa reprezintă nu doar un act de restaurare simbolică, ci şi un gest de recunoştinţă naţională faţă de un lider care a pus temeliile statului român modern – subliniază autorităţile de la Bucureşti. 

Timp citire: 1 min