
Biroul Electoral Central de la București a invalidat, în această seară, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai a.c. Decizia a fost luată cu 10 voturi pentru și 4 împotrivă, atât pentru condiții de formă, cât și pe fond. Măsura poate fi contestată în 24 de ore la Curtea Constituțională, care va trebui să se pronunțe asupra ei în 48 de ore. Totodată, Călin Georgescu poate să redepună dosarul de candidatură până pe 15 martie.
Începută la ora 18:00, ședința BEC a fost suspendată pentru 10 minute, deoarece o anexă depusă de candidatul pro-rus, prin care explica diferențele de venituri față de 2024 din declarația de avere, nu era semnată, iar membrii Biroului au cerut lămuriri în legătură cu aceasta. Împotriva candidaturii lui Georgescu fuseseră depuse peste 1.300 de contestații.