
Statul american California, a cincea economie din lume, va încerca să obțină acorduri separate cu țările străine, pentru a fi scutit de noile taxe vamale impuse Statelor Unite - a anunțat guvernatorul Gavin Newsom, citat de agențiile internaționale de presă.
„California nu este Washington D.C.”
„Tarifele (președintelui republican) Donald Trump nu-i reprezintă toți americanii” – susține politicianul democrat, în videoclipuri postate pe rețelele de socializare.
„California nu este Washington D.C.” - a adăugat el, într-un comunicat de presă, în care-și prezintă statul drept „un partener stabil și de încredere”.
Presa îi atribuie ambiții prezidențiale
Newsom, căruia presa americană îi atribuie frecvent ambiții prezidențiale, nu a precizat cum ipoteticile acorduri ar putea ocoli politica protecționistă lansată de Trump.
Cel mai populat stat din Uniune, cu 39 de milioane de locuitori, California reprezintă 14% din PIB-ul american și depinde enorm de relațiile sale cu Mexicul vecin, cu Canada și cu China, toate vizate acum de noile taxe vamale decise de Trump.