Potrivit media, scrutinul a scos în evidenţă frustrarea profundă a alegătorilor faţă de modul în care preşedintele republican Donald Trump a gestionat economia.
Lumea a stat cu ochii pe SUA, așteptând cu sufletul la gură rezultatele finale ale alegerilor pentru reînnoirea componenței Camerei Reprezentanților și a 1/3 din Senat. Democrații au obținut controlul sigur asupra ambelor camere ale Congresului. A fost de fapt și un referendum pentru președintele Donald Trump, care consideră că a „îndeplinit mai multe promisiuni, decât a făcut” în campania electorală.
Înainte de ziua alegerilor, Donald Trump îi îndemna pe americani să considere că în buletinul de vot e și numele său, în final, văzând valul de „tsunami albastru”, el a schimbat macazul scriind în rețeaua socială că dacă numele său ar fi fost în buletin, „noi am fi câștigat zdrobitor”.
Sondajele privind intențiile de vot arată că la nivel naţional democraţii (stânga, în opoziție) sunt favoriţi şi lupta este strânsă chiar şi în circumscripţii care, în mod tradiţional, reprezintă fiefuri ale dreptei republicane.
Relația dintre președintele american, Donald Trump, și cel ucrainean, Volodimir Zelenski, încă de la început a fost una sinuoasă și plină de controverse. Ea a debutat cu o dispută de proporții, pe 28 februarie 2025, la Casa Albă, fiind urmată de o perioadă de ameliorare și îmbunătățire până în toamna acestui an. În octombrie 2026 însă, tensiunile dintre cei doi șefi de stat au degenerat iarăși într-o serie de neînțelegeri publice.
Occidentul a recunoscut victoria Rusiei în războiul din Ucraina, iar SUA au trecut de partea Moscovei pentru că nu pot supraviețui fără motorina rusească, potrivit propagandei pro-Kremlin. În realitate, acordul dintre Trump și Putin nu reprezintă o recunoaștere a victoriei Rusiei, iar Statele Unite sunt cel mai mare exportator mondial de motorină.
Deloc întâmplător alegerea găgăuză o fost numită pentru ziua de 15 noiembrie, din punct de vedere calendaristic. Numai cel care gândește pricepe că aista o fost un pas geostrategic de importanță crucială pentru viitorul moldav, cum s-ar zice în cabinetele înalte, care-o fost pus la cale în cele mai subterane labirinturi masonice de pe o insulă, geodezic grăind, care nu se ivește pe harta recunoscută a lumii întregi dus și-ntors. Și care se cheamă așa cum noi nu știm.
Ori de câte ori Trump vorbește cu entuziasm despre discuția sa telefonică „foarte bună” cu Putin, te întrebi ce au mai pus ei la cale împotriva lui Zelenski, a Ucrainei (și, implicit, a Europei).
Prin finanțarea liniei electrice Strășeni-Gutinaș, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a început o luptă pentru influență împotriva Bruxelles-ului în Republica Moldova și România și pregătește schimbarea guvernărilor pro-europene din cele două state, potrivit propagandei pro-Kremlin.
„Se va întâmpla în cele din urmă... Cred că ar fi un lucru fantastic” – a spus liderul de la Casa Albă.
Potrivit dreptului internațional, strămutarea forțată a unei populații civile constituie o crimă de război.
Reuniunea NATO de la Ankara, din 7-8 iulie, putea avea un deznodământ periculos pentru securitatea europeană. În aer plutea ostilitatea manifestată în repetate rânduri de președintele SUA, Donald Trump, față de Alianță în general și față de unii aliați europeni în mod special. La final, toți participanții păreau să răsufle ușurați, mai ales când au auzit concluziile șefului administrației americane. În declarația pentru presă de la încheierea reuniunii, a descris summitul drept „extraordinar de reușit”, iar atmosfera din cadrul Alianței drept marcată de o „dragoste extraordinară” și „unitate”.
Meciul a fost prefațat de scandalul cartonașului roșu primit în şaisprezecimi de vedeta americană Folarin Balogun și anulat de FIFA după o procedură absolut neobișnuită.
Sunt tot mai reticenți față de administraţia preşedintelui american Donald Trump.
S-a angajat, în precedentele mandate, în numeroase conflicte cu Uniunea Europeană și a încercat să impună tăcerea presei critice.
Internetul mobil nu funcționează în centrul orașului, iar străzile sunt aproape în întregime pustii.
Kievul solicită o încetare a focului pe termen lung.
Kievul insultă Washingtonul, blochează orice negocieri de pace și împinge Ucraina într-un război de durată, potrivit propagandei pro-Kremlin.
„Ridicăm recomandarea ca cetățenii să se abțină de la vizitarea Ungariei” vecine - a anunțat ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha.
De ce a început războiul din Iran și care pot fi, în realitate, consecințele acestuia asupra securității și economiei globale? Veridica.md a discutat despre aceste lucruri cu Anatol Șalaru, ex-ministru al Apărării, care cunoaște și situația din Orientul Mijlociu, după ce, în perioada 2003-2008, a lucrat în Irak, în domeniul petrolier.
Președintele SUA a legat solicitarea de răspunsul Chinei la solicitarea sa de asistență pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz.
Relația Republicii Moldova cu Statele Unite a ajuns, în ultimul timp, subiect de speculație al propagandei proruse care o prezintă ca pe o abandonare a Chișinăului de către noua administrația de la Washington, în frunte cu președintele Donald Trump, și ca pe o trecere a statului nostru „pe lista neagră” a SUA.
Liderul american a ameninţat NATO cu un viitor "sumbru", dacă nu răspunde pozitiv solicitării Washingtonului.
Preşedintele SUA a criticat atitudinea "rea" a guvernului de la Madrid, care a obligat avioanele americane de realimentare în zbor să se mute pe alte baze din Europa.
Putin anunţă că Rusia este gata să furnizeze, din nou, petrol europenilor.
În Donald Fridrihovici Trump se ascund de la o vârstă anumită, neștiută de nimenea, mai multe legiuni de draci, care lucrează în schimburi, unii ziua, alții noaptea, unii la Casa Albă, alții la casa lui, unii într-o țară, alții în alta și tot așa aleargă cu toții după dânsul sau într-însul, mai clar grăind, fără a se ogoi niciodată în viață, de-i frig, de plouă sau de bate tsunamiul cel furios dinspre Oceanul Pacific sau măcar Atlantic, de ce nu?
Imperialiștii ruși trăiesc în ultima vreme momente de panică, din cele mai dramatice, mai stresante ca niciodată. Crezul lor mesianic, șovin este supus unui test neobișnuit, neîncercat până acum, zguduindu-le puternic orgoliul colectiv „patriotic”.
Liderul american spune că Statele Unite pot purta războaie „la nesfârșit”.
Friedrich Merz se va întâlni mâine cu preşedintele SUA Donald Trump.