Fostul ministru și candidatul opoziției Issa Tchiroma Bakary a revendicat pe pagina sa de Facebook victoria în alegerile prezidențiale cameruneze de duminică, sfidându-l pe președintele aflat la sfârșit de mandat Paul Biya, la putere de 43 de ani, în condițiile în care rezultatele oficiale sunt așteptate abia peste două săptămâni. „Victoria noastră este clară. Ea trebuie să fie respectată”, a declarat Tchiroma, îndemnând regimul „să accepte adevărul de la urne”.
„Poporul a ales și această alegere trebuie respectată”, a insistat el, promițând că va publica un raport detaliat cu rezultatele pe regiuni. Deși legislația din Camerun permite publicarea proceselor verbale din fiecare secție de votare, este în schimb ilegal să fie proclamat rezultatul votului înaintea Consiliului Constituțional. „Aceasta este o linie roșie care nu poate fi depășită”, a declarat ministrul administrației teritoriale Paul Atanga Nji. Până la acest moment, autoritățile cameruneze nici nu au comunicat rata de participare, nici nu au precizat data exactă la care vor fi anunțate rezultatele, prevăzută înainte de 26 octombrie de Consiliul Constituțional, în timp ce persistă temeri în legătură cu fraude în favoarea lui Paul Biya, 92 de ani, reales cu peste 70% din voturi de peste două decenii.
În 2018, în timpul alegerilor prezidențiale precedente, Maurice Kamto, clasat pe locul doi în scrutin și a cărui candidatură a fost respinsă anul acesta, se proclamase câștigător a doua zi după vot. Kamto a fost ulterior arestat, iar reuniunile susținătorilor săi au fost dispersate cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă, și zeci de manifestanți au fost arestați, unii dintre ei aflându-se și acum în spatele gratiilor.