
UPDATE: Bilanţul victimelor a ajuns la nouă morţi şi peste 70 de răniţi, a anunţat Serviciul Ucrainean de Stat de Urgenţă. Cel mai grav incident a avut loc la un bloc de apartamente din cartierul Sviatoshinski, la vest de centrul orașului, care a fost distrus aproape în totalitate. „Căutările victimelor continuă, până la salvarea tuturor celor prinşi sub dărâmături", a anunţat pe Telegram Serviciul de Urgenţă, care a precizat că „se aud telefoane mobile sunând sub ruine". Echipele de salvare acţionează în 13 locuri din capitala ucraineană, cu specialiști în alpinism și câini specializaţi, intervenind la patruzeci de incendii izbucnite în urma exploziilor.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Un atac cu rachete ruseşti asupra Kievului a ucis cel puțin două persoane și a rănit alte 54, la doar câteva ore după ce Trump a spus că acordul de pace este „foarte aproape”. Capitala ucraineană a fost atacată „de rachete inamice” astăzi la primele ore, a declarat primarul orașului Vitali Klitschko, care a precizat că şase din cele 38 de victime internate în spital sunt copii. Autoritățile militare au raportat pagube materiale în cel puțin două cartiere ale orașului și au îndemnat locuitorii să se adăpostească.
În estul Ucrainei, orașul Harkov a fost lovit de șapte rachete, a declarat primarul orașului Igor Terekhov, care a avertizat ulterior că „un atac masiv cu drone asupra orașului continuă”, mai multe clădiri fiind avariate, fără a se raporta victime în rândul populaţiei. După o oră, Terekhov a raportat, de asemenea, un atac cu drone asupra orașului, fără a preciza dacă există victime.
Cel mai recent atac cu rachete asupra Kievului a avut loc la începutul lunii aprilie.