UPDATE: Cei doi bărbați arestați sunt cetățeni britanici și „nimic nu sugerează că a fost vorba despre un incident terorist”, a declarat John Loveless, superintendentul Poliției Transporturilor britanice. „Poliția antiteroristă a sprijinit inițial ancheta noastră. Cu toate acestea, în acest stadiu, nu există nimic care să sugereze că este vorba de un incident terorist”, a insistat Loveless.
Cei doi bărbați, ambii născuți în Regatul Unit - un bărbat de culoare în vârstă de 32 și un bărbat cu descendență jamaicană în vârstă de 35 de ani -, sunt în prezent interogați pentru a clarifica faptele. Cei doi sunt arestați sub suspiciunea de tentativă de omor. Loveless a declarat presei că, dintre cele nouă persoane care au fost tratate pentru răni care le puneau viața în pericol, patru au fost externate din spital, iar două se află în continuare în stare gravă.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Cel puţin zece persoane au fost grav rănite, în cursul nopţii, într-un atac cu cuţitul într-un tren, în estul Angliei, transmite BBC. Poliţia britanică a arestat doi bărbaţi, iar ancheta este coordonată de ofiţeri antiterorism.
Atacul a început la aproximativ 10 minute după ce trenul, care circula între Doncaster şi Londra, a părăsit staţia Peterborough. Pasagerii au declanşat alarma de urgenţă, permiţând intervenţia poliţiştilor înarmaţi, şi transportatrea victimelor la spital, după ce garnitura feroviară a fost oprită în Huntington, în apropiere de oraşul universitar Cambridge. Deocamdată nu se cunoaşte numărul exact al victimelor sau starea acestora. Incidentul este încă în desfăşurare. În zonă se află un dispozitiv masiv de poliţie, iar mai multe drumuri au fost închise.
Reacţii oficiale
Deputatul de Huntington, Ben Obese-Jecty, a scris pe X că "sunt la curent cu incidentul şi încerc să obţin mai multe informaţii. Gândurile mele sunt alături de victime şi de toţi cei implicaţi." Prim-ministrul Keir Starmer a declarat pe X că „incidentul este extrem de îngrijorător” şi a transmis că „gândurile mele sunt alături de toate persoanele afectate și mulțumesc serviciilor de urgență pentru intervenția lor”. Ministrul de interne, Shabana Mahmood, a declarat că este „profund întristată” de incident și a îndemnat publicul să „evite comentariile și speculațiile în această etapă incipientă”.
Compania feroviară London North Eastern Railway a recomandat pasagerilor să amâne călătoriile cu trenul şi a anunţat că se aşteaptă la perturbări ale circulaţiei feroviare până la sfârşitul zilei.