Un cetățean ceh a fost condamnat la 13 ani de închisoare de o instanță rusă, sub acuzația de „mercenariat”, fiindcă a luptat de partea Ucrainei invadate de trupele Moscovei.
Într-un comunicat citat de agențiile internaționale de presă, Curtea Supremă a regiunii Lugansk, din estul ocupat de ruși al Ucrainei, susține că „mercenarul” e un praghez care s-a alăturat pentru bani forțelor ucrainene, înainte de a fi capturat de inamici.
Într-un comunicat separat, Parchetul General al Rusiei a specificat că inculpatul, identificat drept Minh Hoang Tran, deține și cetățenie vietnameză.
Potrivit acestei surse, omul a ajuns în Ucraina în luna mai și a fost luat prizonier pe linia frontului în august.
Cehia a denunțat sentința drept o încălcare a statutului prizonierilor de război.
„Prin refuzul de a-i acorda statutul de prizonier de război și prin urmărirea penală ilegală a acestuia ca presupus mercenar, Federația Rusă și-a încălcat în mod flagrant obligațiile care îi revin în temeiul celei de-a Treia Convenții de la Geneva și al dreptului internațional cutumiar privind statutul și tratamentul prizonierilor de război” – afirmă diplomația de la Praga.
Rusia califică în mod sistematic străinii care luptă alături de forțele ucrainene drept „mercenari” și le neagă statutul de voluntari.
La începutul lunii noiembrie, doi columbieni considerați „mercenari” au fost condamnați la 13 ani de închisoare în regiunea Donețk din estul Ucrainei, pe care Rusia susține că a anexat-o.
În octombrie 2024, un tribunal din Moscova l-a condamnat pe un cetățean american septuagenar, Stephen Hubbard, la șase ani și zece luni de închisoare pentru „mercenariat” în beneficiul Kievului.