Chișinăul speră la o foaie de parcurs pentru următoarele etape ale aderării la UE

Ursula von der Leyen
© EPA   |   Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ia cuvântul în timpul unei dezbateri privind „Starea Uniunii” în Parlamentul European de la Strasbourg, Franța, la 16 septembrie 2026.

Republica Moldova speră să primească o foaie de parcurs pentru aderarea la Uniunea Europeană, după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat pregătirea unor astfel de documente pentru țările candidate care înregistrează progrese rapide în procesul de aderare.

Vicepremierul pentru reintegrare Cristina Gherasimov a salutat mesajul, pe care l-a descris drept un „semnal politic important” pentru statele care implementează reformele necesare aderării la UE. „Ne bucură mesajul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind pregătirea unor foi de parcurs pentru țările candidate care avansează rapid în procesul de aderare. Este un semnal politic important, care arată că eforturile țărilor care livrează reforme sunt recunoscute.”, a scris Cristina Gherasimov într-o postare pe rețelele sociale. Potrivit acesteia, un asemenea document ar putea oferi autorităților de la Chișinău mai multă claritate în privința reformelor care trebuie realizate și a etapelor următoare ale procesului de aderare.

Foaia de parcurs ar urma să stabilească priorități, termene și rezultate concrete pentru reforme. Ea nu ar fixa însă o dată pentru aderarea la UE și nici nu ar garanta un anumit ritm al negocierilor. Acestea vor continua să depindă de progresele înregistrate de fiecare țară candidată și de îndeplinirea criteriilor necesare aderării, potrivit explicațiilor prezentate de vicepremirul pentru Integrare Europeană. Republica Moldova a primit statutul de țară candidată la UE în 2022, iar negocierile de aderare au fost deschise în 2024.

 

Timp citire: 1 min