
Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat că a recepționat peste 350 de procese-verbale de la Poliție privind contravenția de corupere electorală pasivă. Instituția analizează procesele-verbale primite și urmează să ia decizii pe marginea acestora.
CNA informează că a impus deja amenzi în valoare totală de aproximativ 1 milion de lei, sumele individuale variind între 25.000 și 37.500 de lei.
Coruperea electorală pasivă implică acceptarea sau primirea de bunuri, servicii sau avantaje de către alegători, cu scopul de a influența exercitarea drepturilor lor electorale, precizează CNA într-un comunicat.
Conform legislației, o persoană care comite o astfel de contravenție poate fi eliberată de răspunderea contravențională dacă se autodenunță sau contribuie la descoperirea faptei.