
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 8–12 mai, într-un gest simbolic ce subliniază angajamentul Uniunii Europene pentru sprijinirea parcursului european al țării, a anunțat Guvernul de la Chișinău. Vizita coincide cu Ziua Europei și include o serie de evenimente publice și întâlniri oficiale în mai multe regiuni ale țării. Kos este însoțită de o delegație din care fac parte europarlamentarii Siegfried Mureșan și Daniel Barna, precum și oficiali ai Comisiei Europene. Pe 9 mai, comisara va participa, alături de președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu, la ceremonia de comemorare a eroilor celui de-Al Doilea Război Mondial la Complexul Memorial „Eternitate”, urmată de semnarea oficială a Planului de creștere pentru Moldova – un important pachet de sprijin financiar din partea UE. În programul vizitei mai sunt incluse participarea la concertul dedicat Zilei Europei în Piața Marii Adunări Naționale, lansarea inițiativei „Satul European” la Ungheni, vizite la producători locali și discuții cu antreprenori din domeniul agroalimentar la Rădenii Vechi, precum și deplasări în localități precum Orhei, Edineț, Bălți, Comrat, Cahul și Văleni.
Comisara Kos va inaugura proiecte finanțate de UE – de la centre educaționale și piețe pentru producători locali până la huburi agroalimentare și inițiative turistice premiate de ONU – în cadrul unui efort de consolidare a legăturilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.