Comisarul european pentru Democrație, Justiție, Statul de Drept și Protecția Consumatorilor, Michael McGrath, a declarat joi că Uniunea Europeană susține ferm parcursul european al Republicii Moldova și a cerut progrese tangibile în reformele judiciare și anticorupție pentru a avansa în procesul de aderare la UE. În cadrul unei serii de întâlniri cu oficiali moldoveni, inclusiv lideri ai sistemului judiciar și reprezentanți ai societății civile, comisarul a salutat eforturile făcute în suplinirea funcțiilor vacante din sistem și în întărirea statului de drept, dar a subliniat importanța continuării reformelor și a combaterii corupției într-un mod sistemic. Comisarul a mai evidențiat riscurile interferențelor străine și ale manipulărilor în contextul alegerilor parlamentare viitoare din septembrie, reiterând angajamentul UE pentru susținerea unor alegeri libere, corecte și transparente, precum și protejarea mass-mediei independente. Michael McGrath a confirmat așteptarea Uniunii Europene pentru începerea negocierilor oficiale pe capitole, însă a subliniat că acest lucru se va întâmpla atunci când R. Moldova va îndeplini toate criteriile.
Aflat într-o vizită de 2 zile în R. Moldova, Comisarul European pentru Democrație, Justiție, Statul de Drept și Protecția Consumatorilor, Michael McGrath, a avut întrevederi cu premierul Dorin Recean, ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru și cu membrii Comisiilor de Vetting pentru judecători și procurori. Aceste comisii au un rol esențial în asigurarea faptului că funcțiile de conducere din sistemul judiciar sunt ocupate exclusiv de persoane cu nivel înalt de integritate.