Republica Moldova și Ucraina au făcut un nou pas în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, prin deschiderea clusterelor dedicate pieței interne și competitivității economice. Chișinăul își propune să deschidă toate cele șase clustere până la sfârșitul anului 2026, pentru a avansa în ritm propriu spre integrarea europeană. Bruxelles-ul a amintit că susține obiectivul Republicii Moldova de a deveni membră a UE până în 2030 și estimează că negocierile ar putea fi încheiate la nivel tehnic în 2028. Însă parcursul european presupune în primul rând respectarea statului de drept. Un semnal în acest sens a venit pe 15 octombrie, când Curtea Constituțională a invalidat modificarea legislativă prin care majoritatea PAS a redus pragul de vot necesar numirii experților internaționali în comisiile de evaluare externă a procurorilor.
Un alt subiect al discuției a fost Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru perioada 2025-2028.
Declarațiile au fost făcute la Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției” de la Chișinău.
Reforma justiției continuă să provoace dispute la Chișinău. Ministerul Justiției insistă asupra extinderii vettingului, adică verificarea integrității și a activității profesionale a judecătorilor din instanțele de fond care nu au trecut prin actualele proceduri de evaluare. Consiliul Superior al Magistraturii se opune, repetat, inițiativei și avertizează că aceasta ar putea destabiliza sistemul. În sinteza din această săptămână, Veridica prezintă argumentele Consiliului Magistraturii cu privire la verificarea deplină a judecătorilor și relatează concluziile Institutului pentru Studiul Războiului despre atacurile sistematice ale armatei ruse asupra punctelor de trecere a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova.
Conflictul dintre Consiliul Superior al Magistraturii și guvernare în problema extinderii vettingului asupra judecătorilor instanțelor de fond este principalul subiect de interes public pe care îl vom analiza în sinteza Veridica. În timp ce Consiliul și unii judecători avertizează că evaluarea extraordinară a tuturor magistraților ar putea provoca demisii și blocaje în examinarea dosarelor, guvernarea insistă că măsura este necesară pentru a înlătura rezistența față de reformă și pentru a asigura standarde egale de integritate în întregul sistem judecătoresc. Disputa s-a declanșat după publicarea avizului Comisiei de la Veneția, care susține verificarea judecătorilor, dar cere garanții suplimentare și reguli mai clare pentru desfășurarea procesului.
Din cei 203 de subiecți evaluați, 40 nu au promovat vettingul, iar 70 au demisionat sau s-au retras din concursuri în timpul procedurii de evaluare.
Acum câteva zile, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat deschiderea oficială a primului grup de capitole (cluster) de negocieri cu Ucraina și Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană. E, evident, un pas înainte față de statutul de țară candidată, și el dezirabil, deținut de cele două țări până acum. Moldova poate beneficia din plin de contextul geopolitic, dar trebuie să depună eforturi mari.
Noul mandat al lui Caraman urmează să înceapă pe 10 iulie.
Insistența cu care actuala majoritate din Parlament a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a ținut morțiș să-l aibă pe expertul olandez Herman von Hebel pentru a ocupa funcția de membru al Comisiei de evaluare a procurorilor a stârnit un val de critici masiv.
Majoritatea parlamentară PAS este criticată de societatea civilă și opoziție pentru că a schimbat legislația despre vetting pentru a-l numi pe fostul președinte al Comisiei Pre-Vetting în comisia pentru evaluare a procurorilor. Transnistria a rămas din nou fără gaze și riscă scenarii și mai sumbre din cauza problemelor din Orientul Mijlociu, potrivit administrației separatiste de la Tiraspol. Acestea sunt două cele mai importante evenimente care au marcat săptămâna la Chișinău și pe care le vom analiza în sinteza Veridica.
Șefa statului a comentat astfel modificarea legislației privind numirea membrilor comisiilor de evaluare a judecătorilor și procurorilor.
Deși cetățenii constată unele progrese în sistemul de justiție, nivelul de încredere în instituții rămâne moderat, iar percepția privind integritatea este încă fragilă.
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a prezentat un bilanț al activității de verificare a integrității unor categorii de judecători și candidați la funcții în sistemul judecătoresc.
Președinta Maia Sandu cere totodată accelerarea procedurilor interne ale Colegiului din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în evaluarea performanței judecătorilor, în contextul în care mai multe dosare de rezonanță sunt tergiversate în instanța de judecată.
În cadrul Forumului dedicat reformei justiției și combaterii corupției, premierul Munteanu a subliniat angajamentul Guvernului de a continua evaluarea externă a judecărilor și procurorilor, de accelerare a dosarelor de corupție și confiscare a bunurilor infracționale.
Chișinăul ar putea ajuta Kievul să-și continue împreună parcursul european. De această părere este expertul Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, care a relatat în cadrul unui interviu pentru Veridica despre perspectivele Chișinăului în cadrul negocierilor de aderare care ar urma să dureze până la începutul anului 2028.
Demisiile au survenit la scurt timp după ce procurorii au fost notificați oficial să prezinte declarații de avere, chestionare de integritate și informații despre rudele din sectorul public.
Comisarul a mai evidențiat riscurile interferențelor străine și ale manipulărilor în contextul alegerilor parlamentare viitoare din septembrie, reiterând angajamentul UE pentru susținerea unor alegeri libere.
Comisarul McGrath va avea întrevederi cu reprezentanți ai principalelor instituții judiciare și cu premierul Dorin Recean.
Judecătorii, procurorii și avocații au fost întrebați despre independența judecătorilor și a procurorilor, autoadministrarea acestor profesii, calitatea justiției, inițiativele legislative pentru îmbunătățirea activității justiției, precum și despre fenomenul corupției în țară și în sectorul justiției.
Acest val de demisii amenință capacitatea instituției de a gestiona cazuri complexe, potrivit președintelui Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă.
Șefa statului a participat vineri, 11 aprilie, la Adunarea Generală a Judecătorilor, unde a ținut un discurs în care a vorbit despre reformele din justiție, despre rezultatele evaluării externe extraordinare a judecătorilor și despre importanța unei justiții funcționale pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din Republica Moldova vor desemna, marți, 4 martie, un șef interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), potrivit agendei publicate pe site-ul instituției.
Scopul misiunii este de a analiza modul în care autoritățile moldovenești au gestionat cazuri concrete finalizate, de la faza de urmărire penală până la pronunțarea hotărârii judecătorești.
Proiectul de lege privind formarea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) sau legea „anti-Dragalin”, cum a fost numită de unii, a trecut de prima lectură, chiar dacă în însăși fracțiunea PAS există controverse cu privire la această inițiativă legislativă. Bruxelles-ul își crește ajutorul financiar pentru Chișinău și, în plus, majorează până la 300 de milioane de euro un avans care va fi accesibil până în aprilie.
Veronica Drăgălin a criticat proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară, care vizează desființarea instituției pe care o conduce, calificându-l drept „un atac asupra sistemului de justiției”.
Decizia a fost luată de consiliul de administrație al instituției, după ce Strugariu a ajuns în finala concursului, împreună cu avocata Natalia Balaban, care și-a retras candidatura.
15 judecători de la Curțile de Apel Bălți, Cahul și Comrat și-au anunțat demisia, înainte să fie evaluați în cadrul Comisiei Vetting. 12 judecători de la Curtea de Apel Bălți au depus deja cererile de demisie.
În ciuda propagandei anti-UE și a tentativelor Kremlinului de a ne întoarce din drum, cetățenii moldovenii au arătat lumii întregi că valorile europene sunt și valorile noastre, a declarat Maia Sandu la cea de-a 10-a ediție a Forumului pentru Integrare Europeană.
Comisia Vetting a finalizat 50 de evaluări în cadrul procesului de verificare a integrității unor judecători în funcție și candidați pentru funcția de judecător sau de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor.
Referendumul și alegerile prezidențiale, recent încheiate, au marcat, fără îndoială, viața politică moldovenească. Impactul emoțional pe care l-a avut referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova (care a trecut la limită) și riscul pierderii de către Maia Sandu a alegerilor prezidențiale în turul II a determinat guvernarea să promită că vor urma remanieri în cabinetul de miniștri și că va fi accelerată reforma justiției.
Președinta Maia Sandu a organizat, luni, 18 noiembrie, consultări cu partidele din Republica Moldova, pe tema reformei justiției și lupta anticorupție.