Comisia Europeană a anunțat o finanțare totală de 2,9 miliarde euro pentru 61 de proiecte tehnologice de vârf care contribuie la obiectivul zero emisii nete, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Finanțarea provine din Fondul pentru inovare, utilizând veniturile din schema UE de comercializare a certificatelor de emisii - EU ETS. Aceste granturi vin în urma unei prime cereri de propuneri pentru tehnologii care contribuie la obiectivul zero emisii nete (cererea IF24), lansată în decembrie 2024, cu scopul de a consolida poziția de lider tehnologic a Europei și de a accelera implementarea unor soluții inovatoare de decarbonizare.
Proiectele selectate acoperă 19 sectoare industriale, 18 țări și niveluri diferite, reflectând ambiția UE de a decarboniza printr-o gamă largă de tehnologii și aplicații. Accentul se pune pe industriile mari consumatoare de energie, energia din surse regenerabile și stocarea energiei, mobilitatea și clădirile cu zero emisii nete, producția de tehnologii curate și gestionarea industrială a carbonului.
Cele 61 de proiecte au potențialul de a reduce în mod semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, reducând aproximativ 221 de milioane de tone de CO2 echivalent în primul deceniu de funcționare. Această cifră este comparabilă cu emisiile anuale ale unui număr mediu de 9,9 milioane de autoturisme europene. Această reducere va sprijini în mod direct obiectivul UE de realizare a neutralității climatice până în 2050.