Convorbire telefonică între președinții român, Nicuşor Dan, și sârb, Aleksandar Vucic

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și președintele României, Nicușor Dan, participă la cea de-a șaptea întâlnire a Comunității Politice Europene (EPC) la Copenhaga, Danemarca, 2 octombrie 2025.
© EPA/IDA MARIE ODGAARD DENMARK OUT   |   Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și președintele României, Nicușor Dan, participă la cea de-a șaptea întâlnire a Comunității Politice Europene (EPC) la Copenhaga, Danemarca, 2 octombrie 2025.

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a purtat o discuţie prin telefon cu omologul său din România vecină, Nicuşor Dan, cu privire la toate afacerile bilaterale importante – informează presa de la Belgrad, preluată de cea de la București.

Într-o postare pe rețeaua Instagram, Vucic a scris că cele două ţări sunt legate de o prietenie veche de secole, de apropiere şi cooperare în toate domeniile, şi şi-a exprimat convingerea că există încă mult spaţiu pentru întărirea dialogului politic şi atingerea de progrese vizibile în relaţiile economice, aflate în progres dinamic.

Unul dintre proiectele cu cea mai mare semnificaţie este autostrada Belgrad-Timişoara, cu care vom conecta cele două oraşe prin călătorii de numai o oră, iar ruta va întări şi mai mult legăturile noastre şi le va face viaţa mai uşoară cetăţenilor de cele două părţi ale frontierei - a mai scris Vucic.

El a mulțumit României pentru sprijinul faţă de demersurile Serbiei de aderare la Uniunea Europeană

 

Timp citire: 1 min