Coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru monitorizarea angajamentelor Republicii Moldova au început luni o vizită oficială de documentare în țară, în contextul pregătirilor pentru alegerile parlamentare din acest an și al reformelor în curs. Pierre-Alain Fridez și Zanda Kalniņa-Lukaševica se află în Republica Moldova în perioada 26–28 mai, pentru a evalua evoluțiile politice recente și progresele înregistrate în domenii-cheie precum reforma justiției, combaterea corupției, respectarea drepturilor omului, libertatea presei și cooperarea parlamentară, potrivit unui comunicat al Parlamentului moldovean. Agenda coraportorilor include întâlniri cu președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean, procurorul general Ion Munteanu, precum și cu oficiali de rang înalt din cadrul Parlamentului, Guvernului, Serviciului de Informații și Securitate și Ministerului Justiției. De asemenea, vor avea discuții cu reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, Consiliului Audiovizualului și ai societății civile.
În Parlament, cei doi oficiali europeni se vor întâlni cu președintele legislativului Igor Grosu, liderii fracțiunilor parlamentare și membrii comisiilor relevante, inclusiv delegația moldoveană la APCE.
Republica Moldova este stat membru al Consiliului Europei din 1995 și se află sub mecanismul de monitorizare al APCE privind respectarea obligațiilor asumate la aderare.