
Coreea de Nord a efectuat, ieri, un test al ultimei sale rachete antiaeriene, sub supravegherea liderului nord-coreean Kim Jong Un, a informat agenția de presă nord-coreeană KCNA, citată de Reuters. Liderul de la Phenian a mulţumit colectivului de cercetători care au condus testul, ce s-a dovedit „foarte fiabil”, cu un răspuns de luptă „avantajos”, a scris KCNA.
Testul efectuat de Administrația de rachete din Coreea de Nord a fost de a examina performanța unui sistem a cărui producție a început deja, potrivit sursei citate. KCNA nu a dezvăluit unde a avut loc testul, dar a precizat că lui Kim i s-au alăturat membrii Comisiei Militare Centrale a Partidului Muncitorilor din Coreea, aflat la guvernare.
Exerciţii comune SUA-Coreea de Sud
Coreea de Sud și Statele Unite au încheiat joi 11 zile de exerciții militare comune anuale, denumite „Freedom Shield", care au inclus organizarea unui exercițiu de traversare a unui râu în apropiere de granița puternic militarizată cu Coreea de Nord, mai notează Reuters. Armatele celor două țări și-au reafirmat alianța și și-au întărit poziția defensivă în timpul exercițiilor, au declarat forțele americane din Coreea de Sud și șeful Statului Major al armatei sud-coreene.
Phenianul a cerut oprirea exercițiilor comune SUA-Coreea de Sud, pe care le consideră o fază pregătitoare a unei invazii. Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice la începutul acestei luni, la câteva ore după ce a condamnat organizarea exercițiilor comune între Coreea de Sud și SUA, pe care Phenianul le-a numit „un act provocator periculos". În acest scop, autorităţile nord-coreene spun că au luat în considerare toate opțiunile pentru limitarea Statelor Unite și a Coreei de Sud, inclusiv utilizarea „mijloacelor militare cele mai distructive și mortale”, îndemnând în același timp armatele ambelor țări să-și oprească acţiunile.