
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, participă la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale al UE, desfășurată la Varșovia. Evenimentul reunește miniștri și secretari de stat pentru Afaceri Externe și Europene din statele membre ale UE și statele candidate. „Am vorbit despre eforturile pe care le depunem să combatem manipularea, să ne întărim reziliența și securitatea, dar și să ne apărăm democrația. Dezinformarea și folosirea energiei ca armă sunt provocări reale atât pentru autorități, cât și pentru cetățeni. Noi, însă, rămânem ferm angajați pe calea europeană pe care am pornit acum aproape trei ani”, a declarat Cristina Gherasimov. Ea a scris că vine de la această reuniune cu un mesaj clar de la partenerii europeni că „Moldova nu este singură. Ne bucurăm de tot sprijinul instituțiilor și statelor membre pentru a ne continua parcursul și a ne îndeplini dezideratul național - țara noastră să devină stat membru al UE”.
R. Moldova se pregătește pentru deschiderea negocierilor cu UE pe primul grup de capitole, în perioada Președinției poloneze a Consiliului UE
La Varșovia, Cristina Gherasimov s-a întâlnit cu Paweł Graś, șeful de Cabinet al prim-ministrului polonez Donald Tusk, și Adam Szłapka, ministrul Afacerilor Europene al Poloniei, cu care a discutat ultimele evoluții de pe agenda europeană, despre provocările regionale de securitate și importanța extinderii UE ca un garant al unității și păcii pe continent. În cadrul întrevederii s-a pus accent pe pregătirile privind deschiderea negocierilor de aderare pentru cel puțin un grup de capitole, în perioada Președinției poloneze a Consiliului UE, informează Biroul pentru integrare europeană.