CC: Cunoașterea limbii române, obligatorie pentru candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei

CC: Cunoașterea limbii române, obligatorie pentru candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei

Cunoașterea limbii române rămâne obligatorie pentru candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei. Curtea Constituțională a respins sesizarea prin care deputații Partidului Socialiștilor au contestat condiția din Codul electoral care prevede că persoanele care candidează la funcția de bașcan trebuie să cunoască limba română. Decizia a fost pronunțată pe 2 octombrie, transmite IPN.  Autorii sesizării au susținut că această condiție reprezintă o cerință suplimentară pentru exercitarea dreptului de a fi ales și au invocat statutul juridic special al Găgăuziei.

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a explicat că limba română constituie o valoare constituțională și o parte integrantă a identității constituționale a Republicii Moldova. Potrivit acesteia, caracterul oficial al limbii române se aplică și în Găgăuzia, iar prevederile privind autonomia acesteia trebuie interpretate împreună cu cele ale Constituției. Curtea a reținut că Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei recunoaște limbile română, găgăuză și rusă drept limbi oficiale ale regiunii autonome. Totodată, legea prevede utilizarea limbii române în corespondența cu autoritățile administrației publice ale Republicii Moldova, precum și cu întreprinderile, organizațiile și instituțiile situate în afara teritoriului Găgăuziei. În opinia Curții, cunoașterea limbii române este relevantă pentru exercitarea mandatului de bașcan, inclusiv pentru comunicarea directă cu autoritățile centrale și pentru eficiența colaborării dintre autoritățile naționale și cele ale unității teritoriale autonome.

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării. Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei sunt programate pentru 15 noiembrie, în aceeași zi cu alegerile pentru Adunarea Populară. 

Timp citire: 1 min