Cutiile negre ale celor două aeronave care s-au ciocnit în Washington au fost recuperate

Cutiile negre ale celor două aeronave care s-au ciocnit în Washington au fost recuperate
© EPA-EFE/JIM LO SCALZO   |   Echipele de recuperare caută epava unui avion comercial care s-a ciocnit cu un elicopter militar în apropierea aeroportului național Ronald Reagan din Arlington, Virginia, SUA, 31 ianuarie 2025.

Autorităţile au recuperat şi cutia neagră a elicopterului implicat în accidentul aviatic care a provocat moartea a 67 de persoane în apropiere de Aeroportul Naţional Ronald Reagan din Washington, la mijlocul săptămânii. Echipele de intervenţie de urgenţă intenţionează să intensifice operaţiunile pe parcursul weekendului pentru a recupera resturile de la faţa locului. La bordul unui avion American Airlines se aflau 64 de pasageri atunci când acesta s-a ciocnit cu un elicopter Black Hawk al armatei care transporta trei soldaţi.

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a restricţionat de atunci traficul elicopterelor în jurul aeroportului, în urma îngrijorărilor oficialilor cu privire la supraaglomerarea spaţiului aerian deasupra acestuia. Până acum, 28 de victime ale accidentului au fost identificate, iar 41 de cadavre au fost recuperate din apă. Restul corpurilor nu vor fi găsite până când oficialii nu vor reuşi să ridice avionul de pe albia râului, au declarat oficialii, operaţiune care va fi efectuată de Marina SUA, începând de astăzi.

Ancheta continuă

Anchetatorii au recuperat cutiile negre din epava avionului de pasageri a doua zi după coliziune, iar după ce vor extrage umezeala din ele, vor putea obţine date relevante pentru anchetă. Peste 500 de persoane lucrează non-stop la locul accidentului. Anchetatorii urmează să examineze şi comportamentul controlorului de zbor responsabil în momentul coliziunii în ultimele câteva săptămâni şi, în special, în cele 72 de ore dinaintea accidentului. Înregistrări ale conversaţiilor de control al traficului aerian publicate online sugerează că un controlor a încercat să avertizeze elicopterul cu privire la avionul American Airlines în secundele dinaintea coliziunii. Pilotul elicopterului a părut să răspundă pentru a confirma că erau conştienţi de avion, dar câteva momente mai târziu cele două aeronave s-au ciocnit.

Timp citire: 1 min