Demisii din guvernul de la Kiev, pe fondul unui imens scandal de corupție

Demisii din guvernul de la Kiev, pe fondul unui imens scandal de corupție
© EPA/SERGEY DOLZHENKO   |   Ucraineni participă la un protest împotriva restricționării autonomiei autorităților anticorupție, la Kiev, Ucraina, 30 iulie 2025.

Miniștrii ucraineni ai Justiției și Energiei și-au prezentat, miercuri, demisiile, în urma solicitării președintelui Volodimir Zelenski, pe fondul unui scandal imens de corupție.

Potrivit agențiilor internaționale de presă, dosarul îi implică în principal pe Herman Galușcenko, fostul ministru al Energiei, trecut, ulterior, la portofoliul Justiției, precum și pe Timur Mindici, un apropiat al lui Zelenski, care a părăsit Ucraina invadată de trupele ruse cu puțin timp înainte de izbucnirea scandalului.

Ministrul Energiei, Svetlana Grînciuk, nu a fost explicit nominalizată în anchetă, dar este considerată o persoană de încredere a predecesorului său, potrivit presei ucrainene.

„Este absolut inacceptabil ca, în aceste circumstanțe, anumite scheme (…) să existe în sectorul energetic”, în timp ce Ucraina este marcată „de pene de curent, atacuri aeriene rusești și pierderi” - a afirmat Zelenski, într-un comunicat.

Organele anticorupție ucrainene au anunțat, la începutul acestei săptămâni, că au destructurat o vastă schemă de corupție, care implica 100 de milioane de dolari americani (aproximativ 86 de milioane de euro) din fonduri delapidate, presupus orchestrată de Mindici, în special în jurul operatorului nuclear național, Energoatom.

Conform anchetatorilor, Galușcenko a participat la schemă pe vremea când era ministru al Energiei.

Timp citire: 1 min