Deversările din lacul Novodnistrovsk în Nistru vor fi reduse în următoarele două săptămâni din cauza secetei

Deversările din lacul Novodnistrovsk în Nistru vor fi reduse în următoarele două săptămâni din cauza secetei
© EPA/ Dumitru Doru   |   Râul Nistru

Deversările din lacul Novodnistrovsk în Nistru vor fi reduse în următoarele două săptămâni din cauza secetei. Comisia moldo-ucraineană Nistreană a decis reducerea, pentru următoarele două săptămâni, a volumului de apă deversat din lacul de acumulare Novodnistrovsk, de la 100 la 85 de metri cubi pe secundă, în contextul scăderii accelerate a rezervelor de apă cauzate de secetă. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, după o ședință extraordinară desfășurată împreună cu partea ucraineană, transmite MOLDPRES. „Am convenit că pentru următoarele două săptămâni deversările vor fi de 85 m³/s, adică cu 15 m³/s mai puțin decât este în prezent. Dacă situația se va agrava, ne vom convoca în orice moment într-o nouă ședință extraordinară”, a declarat Gheorghe Hajder. O atenție sporită va fi acordată stației de captare de la Vadul lui Vodă, care alimentează cu apă potabilă municipiul Chișinău. Potrivit oficialului, nivelul apei din lacul Novodnistrovsk continuă să scadă rapid, iar autoritățile urmăresc conservarea rezervelor disponibile. În același timp, Ucraina a introdus deja restricții privind utilizarea apei pentru irigații și alte activități, cu excepția alimentării populației cu apă potabilă. Guvernul Republicii Moldova a instituit, pentru o perioadă de 30 de zile, starea de alertă hidrologică pentru a preveni riscurile privind aprovizionarea cu apă, în contextul secetei și al reducerii rezervelor de apă din bazinul răului Nistrului.

Timp citire: 1 min