Doi cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal graniţa în România în condiţii meteo dificile au fost extraşi din Munţii Maramureşului (nord) în noaptea de marţi spre miercuri - a informat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.
„Le-a fost acordat primul ajutor, li s-au oferit sandvichuri şi ceai cald şi au fost extraşi din munte puţin înainte de miezul nopţii. Pentru ca au refuzat trimiterea la o unitate medicală pentru investigaţii şi neprezentând probleme medicale serioase, cei doi au fost preluaţi de autorităţile competente în vederea îndeplinirii procedurilor impuse în astfel de situaţii” – a precizat Dan Benga.
Peste 49.000 de persoane au fost reținute în Ucraina invadată de trupele ruse, fiindcă au încercat să fugă din țară prin trecerea ilegală a frontierei, după impunerea, în 2022, a legii marțiale - a anunțat, săptămâna trecută, serviciul ucrainean de grăniceri, citat de agențiile internaționale de presă.
Bărbaților ucraineni între 18 și 60 de ani le este interzis să părăsească țara, cu unele excepții, iar cei care vor să scape de mobilizarea militară traversează granița ilegal, uneori riscându-și viața.
Majoritatea trec prin regiunea Transcarpatia (vest), acoperită de munți și păduri, situată la granița cu România și Ungaria.