
Republica Moldova a deschis două noi consulate în SUA, la Sacramento și la Chicago.
Oficiul consular de la Sacramento va deservi cetățenii R. Moldova aflați în vestul SUA și le va oferi servicii rapide, fără a mai fi nevoiți să călătorească la distanțe mari. Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, care a participat la inaugurarea Consulatului General la Sacramento, spune că este „un pas esențial pentru consolidarea sprijinului acordat cetățenilor moldoveni din Statele Unite ale Americii”. Consulatul General de la Sacramento va fi condus de Maxim Arghir și va oferi o gamă largă de servicii: eliberarea și reînnoirea pașapoartelor moldovenești; servicii notariale și acte de stare civilă; asistență pentru cetățenii moldoveni aflați în situații de urgență; promovarea relațiilor economice și culturale dintre Moldova și SUA.
Tot pe 29 martie, a fost deschis Consulatui General al Republicii Moldova la Chicago. „După ani mulți de așteptare, Drapelul Republicii Moldova a fost arborat la sediul noului Consulat din Chicago. Este un pas înainte pentru comunitatea moldovenilor de acolo”, a scris președintele Parlamentului Igor Grosu, care a participat la ceremonia oficială de inaugurare a Consulatului.