Drona care a explodat în raionul Orhei este, cel mai probabil, de proveniență ucraineană, a informat MAE, după primele date. „Ministerul Afacerilor Externe se află în discuții continue cu autoritățile din Ucraina cu privire la drona explodată la Orhei, dar, din primele date, cel mai probabil, aceasta este de proveniență ucraineană. Indiferent de proveniența dronei, responsabilitatea pentru orice dronă ce ajunge pe teritoriul Republicii Moldova este a Rusiei, care a început un război ilegal în țara vecină. Suntem solidari cu ucrainenii care luptă și își pierd viața pentru libertatea țării lor, dar și pentru pacea pe continentul european, inclusiv pentru pacea în Republica Moldova”.
Pe de altă parte, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a scris pe rețelele de socializare că drona care a căzut pe teritoriul Republicii Moldova ar fi fost rusească, transmite IPN. Totodată, el a reiterat necesitatea intensificării presiunii internaționale asupra Kremlinului pentru a pune capăt războiului. Șeful diplomației ucrainene a afirmat că acest caz demonstrează că amenințarea generată de războiul declanșat de Rusia depășește granițele Ucrainei și afectează întreaga regiune.
În noaptea de 8 iunie 2026, ora 00:20, sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale au fixat traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova de către un aparat de zbor fără pilot din direcția localității Mihailovca-Lopatna. Structurile specializate ale Ministerului de Interne au găsit fragmente provenite de la un aparat de zbor fără pilot, pe un teren agricol din apropierea localității Lopatna și continuă cercetarea cazului. Incidentul are loc pe fundalul unui atac masiv asupra Ucrainei.