Dronele rusești, atacurile cibernetice și dezinformarea printre riscurile de securitate semnalate de Mihai Popșoi la Bruxelles

popsoi
© https://mfa.gov.md/  

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi, a participat la ședința Comisiei pentru securitate și apărare (SEDE) a Parlamentului European, la invitația președintei Comisiei, Marie-Agnes Strack-Zimmermann. În cadrul reuniunii, Mihai Popșoi a prezentat prioritățile Republicii Moldova în domeniul securității și a vorbit despre provocările cu care se confruntă țara, inclusiv încălcările spațiului aerian de către drone rusești, atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare și tentativele de influențare a proceselor democratice.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, ministrul a evidențiat sprijinul oferit de Uniunea Europeană prin Instrumentul european pentru pace (EPF), inclusiv noul pachet de asistență de 120 de milioane de euro aprobat în această săptămână pentru dezvoltarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova.

Popșoi a făcut referire și la deschiderea negocierilor de aderare pentru Clusterul 6 „Relații externe”, apreciind că aceasta reflectă progresele înregistrate de Republica Moldova în domeniul politicii externe, securității și apărării.

La rândul său, președinta Comisiei SEDE, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, a descris Republica Moldova drept unul dintre cei mai apropiați parteneri ai Uniunii Europene din Vecinătatea Estică și a reafirmat sprijinul Parlamentului European pentru aprofundarea cooperării în domeniul securității și pentru continuarea parcursului european al țării.

 

 

Timp citire: 1 min