Emmanuel Macron acuză Iranul de „destabilizarea regiunii Orientului Mjlociu”

Emmanuel Macron acuză Iranul de „destabilizarea regiunii Orientului Mjlociu”
© EPA-EFE/MICHEL EULER   |   Președintele francez Emmanuel Macron sosește pentru a ține o conferință de presă despre situația din Orientul Mijlociu, la Palatul Elysee din Paris, Franța, 13 iunie 2025.

Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat astăzi că „Iranul poartă o mare responsabilitate pentru destabilizarea întregii regiuni” și a cerut negocieri și reluarea dialogului după atacurile lansate de Israel asupra Iranului. „Riscul acestui demers al Iranului către armă nucleară amenință regiunea, Europa și stabilitatea colectivă în general”, a declarat președintele francez într-o conferință de presă la Palatul Élysée. „Problema nucleară iraniană este o problemă gravă, o problemă existențială. De acum trebuie rezolvată prin negocieri”, a insistat el.

În aceeaşi conferinţă de presă, Emmanuel Macron a declarat că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este în măsură să facă acest lucru. „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens”, a adăugat președintele francez, precizând că „în schimb, nu intenționez să participăm la nici o operațiune ofensivă”.

Președintele francez a convocat astăzi Consiliul de Apărare și Securitate națională, în urma atacurilor Israelului din timpul nopții împotriva Iranului și a programului său nuclear.

Israelul a lansat în această dimineaţă o serie de lovituri aeriene împotriva Iranului, afirmând că a lovit peste 200 de ținte, inclusiv situri nucleare. Teheranul a ripostat lansând drone către teritoriul israelian, considerând că atacul israelian reprezintă o „declarație de război”. Atacul a avut loc în contextul în care Israelul și țările occidentale suspectează Iranul că încearcă să obțină arme nucleare, o acuzație pe care Teheranul o respinge.

Timp citire: 1 min