Ședința CSP în vederea desemnării Procurorului General interimar a fost convocată pentru data de 28 mai 2025, ora 15:00.
În ultimii 20 de ani, nici un procuror general nu și-a dus mandatul până la capăt.
CSP urmează să desemneze un procuror care să asigure interimatul la conducerea instituției.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat astăzi neconstituționale mai multe prevederi din legislația privind autonomia Găgăuziei și funcționarea Procuraturii, în urma unei sesizări înaintate de procurorul general Ion Munteanu.
Curtea constituțională a suspendat temporar aplicarea prevederilor din Legea amnistiei care permit comutarea pedepsei de detenție pe viață, la 30 de ani de închisoare. Decizia a fost luată în urma unei sesizări depuse de procurorul general, Ion Munteanu
În Parlament au fost organziate audieri cu privire la fraudele electorale care au avut loc în cadrul alegerilor prezidențiale și al referendumului republican privind integrarea europeană.
Procurorii și ofițerii de investigații au efectuat peste 800 de percheziții, au pus în executare peste 380 de măsuri speciale de investigații, au efectuat 28 de rețineri, au sechestrat echivalentul în lei a peste 50 de milioane și au atribuit statut de invinuit pentru 35 de persoane, a anunțat Procurorul General,
Verificarea integrității procurorilor a afectat investigarea celei mai complexe cauze penale - furtul miliardului, susține procurorul general Ion Munteanu.