Procurorul General: Suntem în fața unor provocări fără precedent. Este pusă în joc existența noastră ca stat de drept

Procurorul General: Suntem în fața unor provocări fără precedent. Este pusă în joc existența noastră ca stat de drept
© EPA/ DUMITRU DORU   |   Supporters of Victory political bloc protest against government in Chisinau 21.6.2024

Sute de percheziții, zeci de reținuți și învinuiți pentru vicierea procesului electoral

Procurorii și ofițerii de investigații au efectuat peste 800 de percheziții, au  pus în executare peste 380 de măsuri speciale de investigații, au efectuat 28 de rețineri, au sechestrat echivalentul în lei a peste 50 de milioane și au atribuit statut de invinuit pentru 35 de persoane, a anunțat Procurorul General, Ion Munteanu, într-o conferință de presă. Toate acțiunile legate de vicierea procesului electoral în R. Moldova de către grupul Șor sunt coordonate și finanțate din afara R. Moldova.

Procurorul General Ion Munteanu a precizat că, din septembrie 2022, până în prezent, au fost atestate forme de finanțare de către organizația criminală Șor a partidelor politice și a concurenților electorali, a activităților electorale și pentru remunerarea ilicită a activiștilor și exponenților acestor formațiuni criminale, pentru coruperea alegătorilor, colectarea semnăturilor pentru un anumit candidat, transportarea organizată la secțiile de votare, achitarea serviciilor protestatarilor, precum și pregătirea persoanelor speciale pentru încercări de destabilizabilizare.  Până în primăvara anului 2024, toate aceste acțiuni erau remunerate cu bani în numerar aduși din Federația Rusă prin contrabandă, tranzacții cu criptomonedă. Această schemă a fost deconspirată, a spus Procurorul General.

Din 2024, Șor a pus în aplicare un alt mecanism, elaborat de serviciile speciale ruse

Este vorba de deschiderea conturilor peste hotare și transferurile bănești prin aplicația PSB. Procurorul General a precizat că 140 de mii de conturi au fost deschise pentru a fi utilizate prin această aplicație. Destinatarii sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide, remunerați lunar pentru a plăti alegătorii să voteze pentru un candidat, anunțat cu o zi înainte de alegeri de membrii partidului Șansa și blocul Victoria, pentru plățile pentru mitinguri, flashmoburi și alte activități de partid, a explicat Procurorul General.

Una din tacticile dezvoltate de arhitecții acestei scheme este să copleșească organul de urmărire penală și de constatare cu volumul de documente, a mai spus Ion Munteanu. De asemenea, toate acțiunile procurorilor și poliției  sunt contestate, la fel cu scopul de a tărăgăna investigațiile.

Probele denotă o coordonare înaltă a proceselor de coruperele electorală, într-o succesiune de evenimente menită să destabilizeze țara, fiind unul din episoadele războiului hibrid, a accentuat Ion Munteanu. Formele și amploarea fenomenului sunt fără precedent pentru practica națională și internațională.

Finalitatea în aceste cazuri este în mâinile judectorilor

Ion Munteanu a subliniat că mai multe dosare legate de vicierea procesului electoral sunt deja în instanța de judecată. El s-a referit la cazurile deputaților Marina Tauber, Nesterovschi, Irina Lozovan, al guvernatoarei regiunii găgăuze Evgheia Guțul. În dosarele privind finanțarea ilegală a Partidului Șor în care este învinută deputata Marina Tauber, urmărirea penală a durat din ianuarie 2022, până în iunie 2023, fiind expediate în judecată 67 de volume, 350 de pagini, au avut loc 63 de ședințe. „Cunoașteți instanța, cunoașteți judecătorii, vă rog, întrebați-i până când vor dura procedurile”, a îndemnat Procurorul General.

El s-a referit și la dosarul celor șapte condamnați pentru destabilizări, care, deși au fost condamnați la închisoare, instanța de judecată a dispus punerea în aplicare a sentinței după ce va fi definitivă, adică după soluționarea cererilor de apel. „De ce? Întrebați vă rog magistrații”, spus Procurorul General. El a subliniat că finalitatea în toate aceste cazuri este în mâinile judectorilor.

Suntem în fața unor provocări fără precedent

Procurorul General, a atenționat că acțiunile sunt puse în aplicare de organizații criminale coordonate și finanțate din afara țării și care utilizează tot spectrul de instrumente infracționale folosite în cadrul unii război hibrid. Este pusă în joc existența noastră ca stat de drept și viitorul nostru.

Procurorul General Ion Munteanu  a mai spus în cadrul conferinței de presă că nu sunt informații despre intenții de destabilizare a ordinii publice.

Timp citire: 3 min