Expert-Grup: Economia R. Moldova a revenit pe creștere după două trimestre de stagnare

economie
© EPA  

Economia Republicii Moldova a revenit pe creștere în trimestrul al doilea, după două trimestre de stagnare, susținută de producția industrială, comerț și exporturi, potrivit unui indicator al centrului analitic Expert-Grup. Producția industrială a crescut cu 10,6% în iunie față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce comerțul cu amănuntul a avansat cu 10,2% în termeni reali. Exporturile au crescut cu 18,7%, iar masa monetară reală cu 6,7%.

Evoluția indicatorului a fost însă limitată de condițiile de pe piața financiară și de calitatea portofoliilor de creditare. Rata creditelor neperformante a coborât la 5,23% în iunie, de la 5,33% în mai, iar creșterea anuală a acesteia s-a temperat la 0,6 puncte procentuale, de la 1,2 puncte în luna precedentă. În același timp, Banca Națională a Moldovei a continuat înăsprirea politicii monetare. Rata de bază a ajuns la 7% în iunie și la 7,5% la începutul lunii august, în timp ce randamentul titlurilor de stat cu maturitatea de 364 de zile a urcat la 10,1%.

Datele oficiale privind PIB-ul pentru trimestrul al doilea urmează să fie publicate la mijlocul lunii septembrie.  Expert-Grup estimează, însă,  o creștere economică moderată, în jurul potențialului de aproximativ 3% pentru 2026.

Timp citire: 1 min