Explozie la bordul unui petrolier rusesc

Activiștii Greenpeace cu bannerul „Războiul combustibililor petrolieri” navighează în apropierea navei petroliere rusești „Ust Luga” în timpul unui protest pe Asgardstrand, aproape de Oslo, Norvegia, 25 aprilie 2022.
© EPA-EFE/OLE BERG-RUSTEN NORWAY OUT   |   Activiștii Greenpeace cu bannerul „Războiul combustibililor petrolieri” navighează în apropierea navei petroliere rusești „Ust Luga” în timpul unui protest pe Asgardstrand, aproape de Oslo, Norvegia, 25 aprilie 2022.

O explozie accidentală s-a produs, duminică, la bordul unei nave petroliere rusești acostate în portul Ust-Luga, din nordul țării - a anunțat autoritatea maritimă rusă, Rosmorreciflot, citată de agențiile internaționale de presă.

Echipajul a fost nevoit să evacueze nava

„Petrolierul Koala, aflat în portul Ust-Luga, în regiunea Leningrad, a suferit o explozie în sala mașinilor, în timp ce pregătea motorul principal, ceea ce a obligat echipajul să evacueze nava” - a declarat sursa menționată, pe rețeaua Telegram.

Potrivit acesteia, „tancurile de marfă ale navei nu au fost avariate, accidentul nu a provocat o scurgere de produse petroliere și niciun membru al echipajului nu a fost rănit”.

Nu există „riscul ca vasul să se scufunde” – mai susțin reponsabilii ruși.

Moscova și-a creat o „flotă fantomă”

În decembrie 2024, două petroliere rusești au eșuat, în timpul unei furtuni, în strâmtoarea Kerci, între Rusia și peninsula ucraineană anexată Crimeea, provocând o poluare masivă a coastelor din jur.

De la invadarea Ucrainei, acum trei ani, urmată de sancțiuni occidentale care vizează sectorul hidrocarburilor rusești, Moscova și-a creat o „flotă fantomă”, cu vase aflate într-o stare precară și cu proprietari incerți.

Timp citire: 1 min