Festivalul Internaţional de Film Transilvania are, în perioada 24 - 26 iulie, o nouă ediţie la Chişinău, dedicată filmului românesc şi internaţional de autor

Copia pe hârtie a statuii lui Lenin este pregătită pentru filmarea unui film în fața Editurii de Stat din București, România, 18 septembrie 1992.
© EPA/ILIE BUMBAC   |   Copia pe hârtie a statuii lui Lenin este pregătită pentru filmarea unui film în fața Editurii de Stat din București, România, 18 septembrie 1992.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania are, în perioada 24 - 26 iulie, o nouă ediţie la Chişinău, dedicată filmului românesc şi internaţional de autor.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis, vineri, presei de la București, timp de trei zile, publicul este invitat la întâlniri cu actori, regizori şi profesionişti din industrie, găzduite de Cinema Odeon, Cineplex Loteanu şi ArtCor.

Ediţia din acest an propune o selecţie de filme recente, apreciate de public şi critici, care explorează teme precum identitatea, memoria, familia, alegerile personale şi realităţile sociale.

Printre titlurile incluse în program se numără 'Cravata galbenă', regia Serge Ioan Celebidachi, cel mai vizionat film românesc al anului 2025 şi câştigător al mai multor trofee la Premiile Gopo 2026, inclusiv Premiul publicului, 'Jurnalul unei cameriste' - noul film al lui Radu Jude, care a avut premiera internaţională la Cannes în Quinzaine des Cineastes, 'Ultimul Viking' regia Anders Thomas Jensen, cu Mads Mikkelsen în distribuţie.

Se vor mai proiecta 'Trei zile în septembrie' - regia Tudor Giurgiu, 'Străinul' - regia Francois Ozon, Kizim - regia Radu Potcoavă, 'Orfanul' - regia Laszlo Nemes sau documentarul hibrid 'Pionul lui Lenin' - regia Dragoş Turea, o comedie neagră plasată în Republica Moldova.

Pe lângă proiecţii, sunt programate întâlniri între public şi invitaţii festivalului. 

TIFF Chişinău rămâne un proiect prin care ne dorim să aducem publicului din Republica Moldova filme relevante, autori puternici şi întâlniri autentice cu oamenii care dau viaţă cinematografiei. Selecţia din acest an continuă direcţia TIFF de a promova diversitatea, curajul artistic şi poveştile care provoacă dialog - a declarat Project Managerul TIFF Chişinău, Alexandra Boghiu.

Prin TIFF Chişinău, ne dorim să consolidăm legătura dintre public, cineaşti şi industria cinematografică. Festivalul oferă nu doar acces la filme valoroase, ci şi ocazia de a discuta despre ele, de a înţelege procesele din spatele producţiei cinematografice şi de a încuraja interesul pentru cinematografia de calitate - a menţionat și Sergiu Cumatrenco, co-organizator.

Proiectul este finanţat de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldovadin cadrul Guvernului României, cu sprijinul CNC Moldova.

Programul complet al proiecţiilor şi lista filmelor pot fi consultate pe www.film.md.

Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este liberă, cu înregistrare prealabilă. 

Timp citire: 1 min