Fundaţia Regală Margareta a României (FRMR) anunță că începe înscrierile pentru cea de-a 19-a ediţie a programului naţional Tinere Talente, elevii şi studenţii din România şi Republica Moldova care sunt pasionaţi de muzică clasică şi arte vizuale putând aplica până pe 1 decembrie.
„Selecţia este deschisă tinerilor între 14 şi 24 de ani din România care urmează studii în domeniul muzicii clasice sau artelor vizuale la instituţii de învăţământ vocaţionale şi provin din familii cu venituri reduse. Din anul 2026, prin generozitatea donatorilor individuali, programul a ajuns şi la tinerii din Republica Moldova, cu vârste între 18 şi 24 de ani. Această deschidere continuă şi în ediţia 2027 a programului. 36 de burse - 18 la muzică şi 18 la arte vizuale - vor fi oferite tinerilor talentaţi selectaţi” - informează FRMR, într-un comunicat transmis, marţi, presei.
Timp de un an, bursierii primesc sprijin financiar, sunt îndrumaţi de mentori din generaţii diferite şi au ocazia de a-şi prezenta creaţiile în faţa publicului.
„Fiecare bursă individuală are o valoare de până la 2.000 de euro. Banii îi ajută pe tineri să-şi achiziţioneze materiale de studiu, instrumentele muzicale sau ustensilele de creaţie de care au nevoie şi să participe la concursuri şi cursuri de specializare. Pe parcursul anului, bursierii îşi prezintă lucrările publicului prin proiecte individuale şi de grup, dar şi în cadrul unor concerte, recitaluri şi expoziţii organizate de Fundaţie alături de partenerii săi. Tinerii artişti sunt îndrumaţi de personalităţi consacrate ale vieţii artistice şi culturale, care le împărtăşesc experienţa şi le arată, prin propriul exemplu, că reuşita este posibilă. Pe lângă întâlnirile cu mentorii, bursierii participă la masterclass-uri, la o tabără de creaţie interdisciplinară şi la training-uri de pregătire psihologică şi de dezvoltare fiziologică pentru performanţă, susţinute de traineri cu experienţă” - se mai arată în comunicat.
Potrivit FRMR, în România, pot aplica elevii şi studenţii din întreaga ţară, cu vârste între 14 şi 24 de ani, înscrişi la licee sau universităţi cu profil muzical ori de arte vizuale, provenind din familii cu un venit de maximum 3.000 de lei/membru de familie, care nu dispun de mijloacele financiare necesare pentru a-şi dezvolta talentul.
În Republica Moldova, pot aplica studenţii cu vârste între 18 şi 24 de ani, înscrişi la universităţi cu profil muzical ori de arte vizuale.
Candidaţii trebuie să provină din familii cu un venit de maximum 5.500 MLD/membru de familie şi să nu dispună de mijloacele financiare necesare pentru a-şi dezvolta talentul.
Detalii despre criteriile de eligibilitate şi procedura de aplicare pot fi consultate accesând: https://fundatiaregala.ro/selectie-tinere-talente/ .