Guvernul britanic îi retrage fostului prinț Andrew ultimul său titlu militar

Guvernul britanic îi retrage fostului prinț Andrew ultimul său titlu militar
© EPA/NEIL HALL   |   Fostul prinț Andrew, alături de mama sa, fosta regină Elisabeta a II-a, și fratele său, actualul rege Charles al III-lea al Regatului Unit, urmăresc de la balconul Palatului Buckingham parada pentru ziua de naștere a Reginei „Trooping of the Colour”, la Londra, Marea Britanie, 8 iunie 2019.

Guvernul britanic îi va retrage fostului prinț Andrew, fratele regelui Charles al III-lea, ultimul titlu militar onorific care i-a mai rămas, a declarat ministrul Apărării, John Healey. Suveranul britanic anunțase joi că fratelui său mai mic i-au fost retrase titlurile regale, pe fondul dezaprobării tot mai mari a opiniei publice în legătură cu legăturile lui Andrew, în vârstă de 65 de ani, cu finanțistul și infractorul sexual Jeffrey Epstein, decedat în 2019.

Ministrul Healey a adăugat că guvernul va urma recomandările regelui cu privire la medaliile militare obținute de Andrew de-a lungul carierei sale. Fratele mai mic al regelui a participat, printre altele, la Războiul Malvinelor în 1982, în calitate de pilot de elicopter în cadrul Royal Navy. El s-a retras din armată în 2001, după 22 de ani de serviciu.

Scandalul Epstein

Andrew a negat mereu că ar fi avut relații sexuale cu Virginia Giuffre, principala acuzatoare a lui Jeffrey Epstein, pe vremea când aceasta se afla sub controlul miliardarului american. Dar, după apariția de noi detalii în memoriile postume ale Virginiei Giuffre, care s-a sinucis în luna aprilie, regele i-a retras lui Andrew toate titlurile, acesta fiind în prezent cunoscut drept Andrew Mountbatten-Windsor.

Noi dezvăluiri ar putea păta însă și mai mult imaginea fostului prinț. Ieri, Sunday Times a susținut că, în ultimii ani, orice mențiune a victimelor lui Epstein în comunicările Palatului Buckingham referitoare la scandal a fost mereu respinsă de Andrew. Săptămâna trecută, documente publicate în cadrul unei proceduri în Statele Unite au scos la iveală un schimb de emailuri din 2010 între Andrew și Epstein, la scurt timp după ce americanul fusese eliberat din închisoare, unde executase o pedeapsă pentru proxenetism cu minori. Într-unul dintre aceste emailuri, Andrew îi scria lui Epstein că ar fi „bine să se vadă în persoană”.

Timp citire: 1 min