Igor Grosu: Mesajul Moldovei este clar și consecvent: suntem alături de Ucraina

Igor Grosu: Mesajul Moldovei este clar și consecvent: suntem alături de Ucraina
© parlament.md   |   Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul celei de-a patra ediție a Summitului parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea.

Sprijinul pentru Ucraina rămâne un angajament ferm al R. Moldova, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul Summitului parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, comunică MOLDPRES. „Mesajul Moldovei este clar și consecvent: suntem alături de Ucraina. Suntem de partea dreptății și a responsabilității. Să continuăm să lucrăm în Parlamentele noastre și prin parteneriatele noastre pentru a ne asigura că va veni ziua în care Crimeea va fi liberă, toate teritoriile ocupate vor fi eliberate, iar poporul ucrainean își va putea reconstrui țara în pace și demnitate”, a declarat președintele Parlamentului R. Moldova. El a subliniat rolul Platformei Crimeea în menținerea atenției internaționale asupra încălcării ordinii globale prin anexarea ilegală a peninsulei ucrainene de către Rusia. Președintele Parlamentului a spus că Republica Moldova cunoaște consecințele războiului, fiind vecină cu un stat aflat sub atac și având trupe străine pe teritoriul său. Șeful Legislativului a vorbit și despre atacurile hibride îndreptate asupra Moldovei, în special în timpul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. El a afirmat că Rusia ar fi investit aproximativ 400 de milioane de euro în campanii de dezinformare și în încercări de a aduce în Parlament forțe politice controlate de grupări criminale și de Kremlin. Cea de-a patra ediție a Summitului parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea este găzduită de Riksdagul Suediei. La Stockholm, președintele Parlamentului, Igor Grosu, are planificate întrevederi cu omologii săi din Bulgaria, Croația și Lituania. Luni după-amiază, șeful Legislativului se va întâlni cu cetățenii moldoveni stabiliți în Regatul Suediei.

Timp citire: 1 min