Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului (nord-vest) au fost salvaţi, în cursul nopţii de joi spre vineri, după o o acţiune care a durat peste 12 ore - a informat directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga, citat de mass-media de la Bucureşti.
Celor trei, cu vârste de 28 şi 29 de ani, li s-a acordat acordat primul ajutor, hrană şi ceai cald.
„Iar la final, deşi epuizaţi, au refuzat transportul la spital, fericiţi că au scăpat teferi” - a precizat sursa citată.
Cetăţenii ucraineni sunaseră la numărul de urgenţă 112, anunţând că s-au rătăcit, că sunt epuizaţi, deshidrataţi şi fără provizii.
Ei se aflau în zona versantului Pop Ivanu, la aproape 1.700 metri altitudine.
Poliţia de Frontieră informează
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial Sighetu Marmației au depistat, pe cei 366 de kilometri de graniță cu Ucraina, peste 5.000 de cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera în România, în primele șapte luni ale anului 2025.
Cifra este mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost depistate peste 6.700 de persoane.
În locul procedurilor obișnuite aplicate pentru trecerea ilegală a frontierei, aceștia pot solicita mecanismele existente pentru protecție, principalul instrument fiind protecția temporară, reglementată la nivelul Uniunii Europene și aplicată și în România.
Polițiștii de frontieră s-au confruntat în perioada de referință și cu situații în care cetățeni ucraineni, după ce au obținut protecție temporară, s-au întors în Ucraina și au revenit, însoțind alți conaționali.
În trei astfel de cazuri, cetățeni ucraineni care au avut rol de călăuze au fost arestați preventiv pentru trafic de migranți.