26 de persoane care au avut un comportament violent la protestul de marţi organizat de ciobani în Piaţa Victoriei, unde e sediul guvernului de la București, au fost ridicate de jandarmi şi duse la mai multe secţii de poliţie, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei remis presei.
Conform sursei, 24 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre acestea aflându-se şi opt jandarmi, care au fost răniţi în timp ce îşi exercitau atribuţiile de serviciu pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Dintre cele 24 de persoane rănite, patru au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, între care şi un jandarm - a mai transmis Jandarmeria.
Brigada Rutieră a Capitalei anunţase, la rândul său, în cursul zilei, că toate arterele rutiere care converg către Piaţa Victoriei au fost restricţionate, pentru a facilita intervenţia jandarmilor împotriva protestatarilor violenţi.
Reprezentanţi ai Asociaţia Profesională a Ciobanilor - APC au depus, tot marţi, o listă de revendicări la guvern.
Nemulţumirea lor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicţia privind exportul de ovine şi caprine din România către ţările terţe până la 31 decembrie 2026, menţinând, totodată, interdicţia pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene.
Voci din presă susțin că printre oierii protestari s-ar fi infiltrat și provocatori cu agendă politică.