Institutul „dezvoltă direcţia de acţiune care aduce împreună operatori culturali din România şi artişti din Republica Moldova, în dialog cu publicul internaţional şi proiecte care pun în valoare cultura română şi rolul culturii europene în societate” - a declarat preşedintele Liviu Jicman.
Potrivit unui comunicat transmis presei, operatorii culturali sunt invitaţi să depună solicitările de finanţare până pe 7 mai.
Pentru a fi eligibil, un proiect cultural trebuie să se desfăşoare în intervalul 1 iulie - 1 octombrie 2026, după semnarea contractelor de finanţare; să se deruleze în parteneriat cu cel puţin o organizaţie culturală din ţara de desfăşurare; să nu beneficieze de alte surse de finanţare oferite de ICR ori de cofinanţare din alte fonduri publice care aplică scheme de ajutor de stat; să se adreseze publicului din străinătate.
La sesiunea de selecţie pot participa persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, precum şi persoane juridice de drept public sau privat din România ori din Uniunea Europeană, care au calitatea de operator cultural.
Ediţia 2026 aduce o schimbare în structura programului, prin eliminarea separării între arii.
Proiectele culturale vor fi evaluate într-o abordare unitară, multidisciplinară, fiind încurajate iniţiativele care integrează sau corelează diverse forme de expresie artistică şi propun formate inovatoare, adaptate contextului cultural contemporan.
Informaţii complete privind regulamentul, condiţiile de participare şi documentaţia necesară sunt disponibile pe site-ul oficial al Institutului.