Kremlinul refuză să confirme prezenţa lui Bashar al-Assad pe teritoriul Rusiei

Kremlinul refuză să confirme prezenţa lui Bashar al-Assad pe teritoriul Rusiei
© EPA-EFE/PAVEL BEDNYAKOV/SPUTNIK/KREMLIN   |   Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspunde la întrebările reporterilor în urma unei reuniuni a Consiliului șefilor de stat al Comunității Statelor Independente în Bishkek, Kârgâzstan, 13 octombrie 2023.

Preşedinţia rusă refuză să confirme prezenţa lui Bashar al-Assad în Rusia, după ce agenţii ruse de presă, care au citat o sursă de la Kremlin, au anunţat că liderul sirian s-a refugiat în această ţară împreună cu familia sa.

”Nu am nimic să vă spun despre venirile şi plecările preşedintelui Assad”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. ”Nu există nici o reuniune (între Vladimir Putin şi Bashar al-Assad) în agenda oficială a preşedintelui” rus a mai precizat el. ”Întreaga lume a fost surprnsă de ceea ce s-a întâmplat. Noi nu facem excepţie”, a adăugat el.

Rebelii au garantat securitatea bazelor militare şi instituţiilor diplomatice ruseşti

Potrivit aceleiaşi surse Rusia se află în contact cu rebeli sirieni, iar lideri rebeli au ”garantat securitatea bazelor militare şi instituţiilor diplomatice ruseşti de pe teritoriul Siriei”. Peskov a anunţat că Moscova vrea o ”continuare a dialogului politic în interesul poporului sirian şi dezvoltării relaţiilor bilaterale între Rusia şi Siria”. ”Rusia a fost mereu în favoarea unei soluţii politice la criza siriană. Noi pornim de la necesitatea unei reluări a negocierilor sub auspiciile ONU”, mai declară această sursă de la Kremlin.

Adjunctul reprezentantului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a anunţat că Moscova a cerut luni după-amiaza o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema situaţiei din Siria.

Timp citire: 1 min