Până pe 4 ianuarie 2026, la Muzeul Național de Istorie din Chișinău mai poate fi vizitată expozița ROYAL, un proiect cultural de excepție dedicat Reginei Maria a României.
Aceasta reunește 150 de opere realizate manual de către 15 artiști români, incluzând costume tradiționale, bijuterii, lucrări de pictură și gravură, decorațiuni și aranjamente florale.
Expoziția este organizată de Academia de Artă Handmade București, instituție recunoscută pentru promovarea culturii române prin proiecte originale și valoroase.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău invită publicul să descopere un eveniment dedicat patrimoniului românesc și să se bucure de o incursiune artistică în universul spiritual și estetic al Reginei Maria.
Prezență carismatică, născută prințesă britanică (nepotă a Reginei Victoria), în 1875, soţie a Regelui Ferdinand al României (1914-1927), Maria e cunoscută pentru rolul său crucial în Unirea României Mari, acțiunile de asistență medicala, diplomația ce a consolidat relațiile Bucureştiului cu Occidentul, precum și pentru implicarea sa în politica internațională.
S-a stins din viaţă în 1938.