Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat marți la Strasbourg pentru o serie de întrevederi cu oficiali europeni de rang înalt, în contextul pregătirilor pentru preluarea de către Chișinău a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, programată pentru perioada noiembrie 2025 – mai 2026. În cadrul vizitei, Sandu s-a întâlnit cu Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, discuțiile concentrându-se pe consolidarea cooperării prin Planul de Acțiuni Republica Moldova – Consiliul Europei, precum și pe măsuri suplimentare pentru apărarea democrației și combaterea ingerințelor externe. Președinta a subliniat rolul esențial al instituțiilor Consiliului Europei – inclusiv Adunarea Parlamentară, Comisia de la Veneția și Curtea Europeană a Drepturilor Omului – în sprijinirea reformelor democratice și a statului de drept în Moldova. Ea a reafirmat angajamentul țării de a continua reformele, în special în sectorul justiției, în linie cu obiectivele de aderare la Uniunea Europeană.
În același timp, Maia Sandu a avut întrevederi cu Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, precum și cu liderii principalelor grupuri politice europene: Partidul Popular European, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Renew Europe, Conservatorii și Reformiștii Europeni și grupul Verzilor. Potrivit Președinției, discuțiile au vizat sprijinul continuu al Parlamentului European pentru parcursul de aderare al Moldovei la UE, inclusiv prin susținere economică și instituțională. Sandu a salutat decizia de deschidere a unui birou de legătură al Parlamentului European la Chișinău, văzută ca un pas semnificativ în aprofundarea relațiilor bilaterale.
Lidera de la Chișinău a declarat că R. Moldova își poate asigura pacea și securitatea printr-o diplomație activă, construită pe relații stabile și de încredere cu partenerii și vecinii săi. De asemenea, ea a reafirmat disponibilitatea țării de a contribui activ, în timpul Președinției sale la Consiliul Europei, la promovarea democrației, statului de drept și unității europene.